Istoric
De fapt prin referendumul din 2004 s-a revenit la vechea forma de organizare administrativa existenta in perioada interbelica si in prima parte a perioadei comuniste. In anii 60 s-a hotarat la nivel national , o noua reimpartire administrativa ,care urmarea reducerea numarului de comune cu circa 15% si transformarea unor asezari rurale cu populatie numeroasa in orase.Existenta hartilor si a documentelor de arhiva de la Primarie si de la Arhivele Statului dovedesc aceasta revenire administrativa in hotarele existente in perioada interbelica.Pozitia comunei la 17 km de Gura Humorului si traversarea comunei de catre D.E. 576 ce leaga nordul Moldovei cu Transilvania si Maramuresul au impus o anumita dezvoltare socio-economica de care beneficiaza locuitorii asezarii.La Nord, se invecineaza cu comuna Balaceana, incepand de la paraul Glodosul , culmea Dealului Bahrina si zona de confluenta a paraielor Balaceana si Ilisasca.In Est , pe directia N-S se invecineaza cu comuna Stroiesti.In partea SV se invecineaza cu comuna Paltinoasa, de la izvorul Paraul Negru pana la dealul Ursoaia. In continuare spre vest pe o linie sinuoasa ce urmareste versantul estic al Dealului Ursoaia, Dealul Varvata si versantul vestic al dealului Salcia, se invecineaza cu comuna Pirtestii de Jos.Satul si biserica sunt pomenite pentru prima data intr-un document datat din 1490, cand biserica este sub ascultarea Episcopului Radautilor .Istoria satului se suprapune peste istoria bisericii , fiind distrusa de cate ori satul a fost ars si devastat, fie de poloni, turci, tatari fie de mercenari cazaci.Exista dovezi scrise ca vechea biserica a satului , distrusa de vitregiile vremii a fost in Saliste de unde in sec. al XIX-lea au fost recuperate cateva grinzi vechi de stejar semiars care au fost folosite la construirea a 2 troite , astazi disparate.Actuala biserica ortodoxa a fost zidita in 1714 de medelnicerul Ionascu Isacescul si de jupaneasa Alexandra asa cum rezulta din pisania de pe biserica. Scopul initial a fost de construire a unei manastiri care a functionat pana in 1782 cand autoritatile austriece au desfiintat aproape toate manastirile si schiturile din Bucovina .Din 1797 actuala cladire a functionat neintrerupt ca biserica a satului.